"Please, be my friend!" -spuse fata, baiatului.
Prietenul e acel suflet ce decide sa te lase sa-l cunosti, iar o relatie puternica e aceea bazata pe adevarata prietenie.
Am avut prieteni de tot felul: cei doar cu numele si cei ce aveau suflete pretioase.
Prietenii adevarati se aleg cu suflet, iar atunci cand dispar sufletul arunca lacrimi pline de dureri. Ti se zguduie intreaga lume, asta pentru ca era alt TU, devenisei tu in alt trup. Fugi, alergi sa cauti altceva sa-ti distraga atentia, dar e ca o banda elastica- revii la durere. Ca o broasca testoasa ma ascund in carapacea mea. Nu indraznesc sa ma intreb daca tot ce a fost, a fost ceva real. Orice zambet, orice secret, orice caramida ce am folosit-o la zidirea increderii a fost din materiale rezistente.
Si totusi...Pierderea unui prieten adevarat te lasa gol intradevar. E ca o furculita-n inima.
Incerc sa nu las pierderea asta sa-mi amareasca sufletul ca apoi ma pierd pe MINE. Gandul ca relatiile oamenilor nu pot fi asa stabile ma alina, ca pana la urma si eu gresesc.
Nu cer prietenia nimanui asta pentru ca nu e politicos, doua suflete se apropie pentru ca simt.
Atitudinea e: nu cer nimanui sa-i invadez casa sufletului, lasa sa ti se deschida usa.
Pana la urma sunt doar eu si El.
