Ordinary people.

Intotdeauna cand sunt intr-un mijloc de transport comun ma apuca o curiozitate groaznica, ce ma lupt cu ea inca din copilarie. Ma intreb deseori "care e povestea lui/ei?", "de ce e trist/a","e bolnav/a", multe alte intrebari pe care nu ai cum sa le afli. Cu siguranta mai sunt oameni, ca si mine, care se intreaba despre mine. Ceea ce e interesant e ca ii vezi din propria-ti perspectiva; unii oameni au ceva sparkling, unii sunt ciudati, unii asa in lumea lor..
Uitandu-te din exterior vezi ca suntem asa de diferiti, fiecare cu viata lui, cu povestea lui, cu suferinta, cu toate gandurile si chestiile ascunse de lume...dar zambesc de fiecare data cand ma gandesc la punctul comun si acela e... nevoia de iubire!

(People need God!)

Cc:flaviaciuca

Ce bine e sa daruiesti!
Imi place, sa daruiesc cu scopul de a ajuta/ de fi de folos, intr-un fel.

Dupa oarecare vreme ne obijnuim sa tot daruim si e ok, dar persoana respectiva ajunge sa fie bine/ sa nu mai aibe nevoie de noi. Si ne simtim nefolositori; ceea ce e ciudat e ca ne simtim in felul asta.
Ma aflu in mijlocul unei situatii de genu: am ajutat o persoana si acum ma simt asa ranita ca nu mai are nevoie de mine. E hilarious, dar am privit cazul asta si din ochii unor parinti, care isi impresoara puiutul cu tot ceea ce pot ca sa-i creeze un mediu safe; si de fapt maturizarea se produce cand iese din mediul acela safe cu sau fara "bagajul plin de bunatati", primit de la ei.
Ma relationez cu un parinte pentru ca trebuie sa move on, fara resentimentele atunci cand "puiutul" nu mai are nevoie de mine.

Da, trebuie sa invat sa stiu cand sa ajut, cum sa ajut si cand trebuie sa ma retrag.

Lasa-ma lume...cu rautatea ta.
Lasa-ma!
Lasa-ma cu oamenii (tai) rai.
Lasa-ma sa respir si sa vad frmusetea vietii.
Lasa-ma sa vad lumina in intuneric.
Lasa-ma!
Lasa-ma in lumea mea.

My kind of true love
= cross+nails-chains

24th April 2013.

Am asteptat ziua asta de acum 2 ani, aproape.
E ziua in care Dumnezeu mi-a demonstrat ca imi asculta rugaciune, ca timpul lui e perfect si ca ramane statornic in promisiunile Lui.
E ca o incurajare pentru tine care citesti, nu stiu ce zi astepti, ce raspunsuri/rezolvari, dar crede-ma va veni. Va veni ziua cand biruinta va fi in viata ta.
Increde-te in Dumnezeu si asteapta in tacere, help it.s on his way!

()It's not right,  but it's ok, I'm gonna make it anyway.

Incepusem o postare trista, dar m'am luat cu una cu alta si n'am mai avut starea de melancolie, asa ca am invatat o lectie.
In viata, daca am vrea sa fim tristi, prinsi la nesfarsit de o tristete profunda am reusi cu mai mare usurinta. Intradevar, cand ne facem o analiza personala a vietii constatam ca de cele mai multe ori apare ecuatia 'rau>> bine'. Aici apare doua metode, pe care le abordam, noi, ca omaeni:

1. Trecem mai departe si ne continuam viata, chiar daca e grea. Ar trebui sa invatam ce lupte sa dam, de cele mai multe ori sa invatam sa ignoram. Ignora oamenii care iti fac rau, pentru ca iti pierzi timpul incercand sa faci lucrul "corect" si sa le demonstrezi ca tu nu esti asa; ei raman la fel, crede'ma nu le vei schimba parerea  daca intri in jocul lor, demonstrandu.le contrariu, iar asa iti vei pierde timp pretios. Incearca sa eviti sa multumesti pe toata lumea, schimbandu.te pe tine, crezand ca asa e crestinesc. Cum scrie si in Biblie, nu te ingrijora, daca stai sa bagi in seama lucurile minore, iti faci rau tie, te tine din drumul tau catre cer. Nu cauta sa multumesti oamenii ci pe Dumnezeu!

2. Ori ne plangem la nesfarsit, fiind prinsi parca de un cerc de greutati din care nu putem iesi. Vedem un multe de probleme si de lucruri triste..o nesfarsita viata grea. Nu.ti plange singur de mila ca o faci degeaba.

Fiecare alegem si asta ne face diferiti.